Expoziţie foto caritabilă la Reghin
March 6, 2012
Jurnalistul Robert Matei prezintă azi, de la ora 16.30, la Casa de Cultură a Tineretului “George Enescu” din Reghin expoziţia foto cu vânzare în scop caritabil “Caut femeia perfectă”.
100 de tablouri semnate de Robert Matei
Evenimentul are ca moto „Femeia este lucrarea de diplomă a lui Dumnezeu la examenul de estetică”, cuprinde 100 de tablouri surprinzând femeia în toate rolurile ei pe scena vieţii. Fotografiile au fost realizate în perioada 2008-2012 cu diferite femei din Mureş. „Am avut această idee de a realiza o expoziţie fotografică încă de la 14 ani de când am primit cadou din partea mamei primul meu aparat de fotografiat. În urmă cu două luni însă mi-a venit ideea de a selecta din arhiva mea personală o sută de femei din cât mai multe domenii de activitate şi de tipologii diferite cu funcţii importante dar şi anonime pentru a realiza o expoziţie de artă fotografică cu vânzare în scopuri caritabile. Am selectat 100 de tablouri cu femei din peste 500 de tipologii diferite cu ajutorul unui fotograf profesionist şi credeţi-mă nu a fost uşor mai ales că e vorba de femei care sunt până la urmă sarea şi dulceaţa vieţilor noastre. Expoziţia va fi deschisă timp de zece zile iar la final fondurile strânse vor fi donate pentru un caz social care are nevoie foarte mare de un sprijin material, dar persoana respectivă încă nu ştie că va beneficia de o sumă de bani provenită din vânzarea fotografiilor şi a biletelor la „Tombola Frumuseţii”, deoarece totul a fost organizat în mare secret. Am un „complice” în sală care va avea grijă ca persoana căruia îi este dedicată această acţiune de solidaritate umană, să fie invitată ca un simplu spectator şi să afle doar la final adevărul. Sunt extrem de bucuros că marea majoritate a femeilor cărora le-am propus să fie părtaşe la acest proiect au răspuns afirmativ pentru un scop nobil”, a precizat Robert Matei.
Invitaţi speciali
Evenimentul cuprinde şi un spectacol muzical în care vor evolua pe scenă pro bono: Maria Grama, Corina Covaciu, Ioana Ciorteanu Alexandra, Laura Man Uilăcan, Emanoil Grama, Ansamblul „Dor Solovăstrean”, Romantique Duo, Mariaşiu Angela şi invitatul special al evenimentului, interpretul Emanuel Cîrstea din Cluj-Napoca. Prezentatorii evenimentului sunt interpreta Sorina Bloj şi colegul nostru, Robert Matei. Intrarea e liberă.
Zeci de medalii de aur pentru vinurile din Bălăuşeri
March 6, 2012
În perioada 1-3 martie, la Bălăuşeri, a avut loc cel de al XVI-lea Concurs de Vinuri de pe valea Târnavei Mici şi Valea Nirajului. Prin participarea unor oaspeţi de peste hotare, din zone vestite viticole de lângă lacul Balaton, concursul din acest an a devenit internaţional. „Producătorii din cele două microregiuni, valea Târnavei Mici şi valea Nirajului, au participat cu o bogată gamă de mostre. Juriul, format din eonologi şi degustători de vinuri atestaţi, a putut stabili lista câştigătorilor din 212 de mostre. Seprodi Jozsef din Târnăveni a obţinut un premiu special pentru unul din vinurile sale participante la concurs. În afară de acesta 28 producători au câştigat medalie de aur, 77 de argint şi 73 de bronz. 33 de producători de vin au obţinut diplome de merit. Producţia anului 2011 a fost una specială, publicul numeros a avut posibilitatea să guste vinuri de calitate. Evenimentul a fost marcat de prezenţa specialiştilor de peste hotare şi de momente culturale. Asociaţia viticultorilor „Cavalerii vinului” a primit de la partenerii din jurul microregiunii Balaton o sabie pentru ceremoniile de oficiere a noilor membri ai Ordinului Cavalerilor Vinului”, a postat pe pagina personală de Facebook, Lokodi Edita Emoke, președintele Consiliului Județean (CJ) Mureș.
Tot acolo, președintele CJ Mureș a ţinut să le mulţumească organizatorilor pentru posibilitatea de a participa la eveniment. „În calitate de preşedinte a Consiliului Judeţean Mureş mulţumesc frumos pentru invitaţia primită, că am putut să fiu alături de specialişti, de producători la acest moment festiv”, a afirmat Lokodi Edita Emoke.
“Golden Garden” sau rochii unicat de Roxana Şimon
March 6, 2012
Timp de o seară, moda, frumuseţea modelelor şi creaţiile vestimentare unicat pun stăpânire pe Târgu-Mureş şi pe Gallery The Pub, pentru că pe 10 martie, Roxana Raluca Şimon îşi prezintă noua colecţie de rochii unicat.
Alături de creaţiile vestimentare, coafura, machiajul, fotografia, muzica şi dansul îşi dau mâna pentru un spectacol ce nu se rezumă doar la modă, creându-se “interacţiune între arte”. Un concept spectaculos, cu materiale deosebit de frumoase, ca să ofere doamnelor eleganţă şi în acelaşi timp să atragă atenţia, printr-o cromatică plăcută, folosind ca sursă de inspiraţie natura.
“Colecţia este inspirată din natură, în special din farmecul florilor...de aceea a şi primit acest nume, "Golden Garden". Combinaţia între materiale este cu imprimeuri florale, tafta, tul şi dantelă. Accesoriile sunt în mare parte aurii, fiind în trend anul acesta, ca şi imprimeurile florale de altfel…”, spune Roxana Şimon despre colecţia sa.
Atenţie la detalii
Hair-style`ul asigurat de Andrea şi Ildi Şimon, make-up`ul artistic asigurat de Emoke Szocs, pantofii din partea magazinului „Ştefana” şi accesoriile „King Ring” by Kinga Brassay vor completa personalitatea colecţiei de primăvară ale Roxanei Şimon.
Coregrafia structurată de Ioana Ispas Nemethi, muzica aleasă cu grijă de Tommi Pacwarz, fotografiile făcute cu talent de Sergiu Cioban şi nu în ultimul rând operatorul de imagine Ioan Micu “vor lupta” împotriva uniformizării vestimentare, culturale, pe care vor să o promoveze.
Ei, şi atunci, dragelor şi dragilor, sâmbătă, 10 martie, începând cu ora 19.00, toate doamnele şi domnişoarele pasionate de creaţii vestimentare de calitate, domnii amatori de muzică bună şi dornici de o conversaţie relaxantă la un cocktail sunteţi aşteptaţi în Gallery The Pub, la un eveniment neconvenţional, pentru a vă încânta vederea cu creaţiile de rochii unicat şi accesorii unicat sau în serie limitată ale Roxanei Şimon.
Bianca Moldovan: “Dacă ai carte, ai parte!”
March 6, 2012
Bianca Diana Moldovan este o elevă de 14 ani, din clasa a VIII-a D, de la Gimnaziul “Serafim Duicu”. Impresia pe care o lasă un elev disciplinat şi conştiincios este una profundă. Sub şi un zâmbet sincer şi o cuminţenie nedisimulată, se întrevede gândirea unei tinere cu o gândire sănătoasă, matură.
Multe concursuri
Biancăi îi place româna şi franceza, de aceea este prezentă la concursurile şi olimpiadele care vizează aceste materii. “Am participat la mai multe concursuri şi olimpiade, cum ar fi cea de română. În clasele mai mici am participat şi la matematică, română, engleză şi franceză. În clasele a VII-a şi a VIII-a m-am axat pe cele mai importante: olimpiada de Limba română, cea de Limbă franceză şi geografie. Anul trecut, la olimpiada de Limbă franceză, faza judeţeană, am obţinut locul II şi la Limba română am ajuns la faza judeţeană”, explică eleva.
Urmarea unui vis
Bianca ştie încă de pe acum ce vrea să facă cu viaţa ei şi este pregătită să urmeze paşii necesari în vederea îndeplinirii acestui vis. “M-am gândit să merg la Liceul Pedagogic, la profilul de ştiinţe sociale, deoarece vreau să să mă îndrept spre jurnalism, chiar dacă părinţii nu prea sunt de acord”, spune eleva. Şi-ar dori ca în următorii zece ani să i se îndeplinească acest vis. “Şi verişoara mea mă încurajează deoarece şi ea are această profesie la Cluj Napoca”, a explicat Bianca. Ca oricărui iubitor de limbă franceză, i-ar plăcea să viziteze Parisul. În ţară a fost cam peste tot.
Lectură de bunăvoie
În timpul anului şcolar tânăra recunoaşte că nu are timp să citească atât cât şi-ar dori dar atunci când li se cere la şcoală, o face. În vacanţe citeşte însă şi fără recomandarea profesorului. “Îmi plac Ion Creangă, Jules Verne, Mihail Sadoveanu, Mihai Eminescu”, spune Bianca. Îi place şi să scrie, şi îşi îndreaptă mult atenţia către beletristică.Tinerei de 14 ani îi place mult să asculte muzică. A practicat şi dans de societate, la Palatul Copiilor din Târgu-Mureş. Dansul era o pasiune a ei, dar, din diferite motive, a renunţat de curând la acesta. Eleva reuşeşte uneori să îşi facă temele şi pe următoarele zile. Cu toate acestea, timpul de care dispune este limitat dar reuşeşte cumva să îşi facă timp liber şi pentru alte activităţi.
“Dacă ai carte, ai parte!”
“Profesorul ideal al trebui să fie înţelegător dar nici prea înţelegător. Dacă permite prea multe, atunci elevul şi-o ia în cap şi nu e bine”, este de părere Bianca. Şi-ar dori ca la şcoală să nu mai fie atâtea materii şi atâtea ore. ”Mi se par destul de multe. Acum în clasa a VIII-a avem câte şase ore şi ar fi bine dacă ar fi mai puţine”, susţine aceasta. Nu ar renunţa însă la materiile importante. Şi recunoaşte că nu şi-a pus aceste întrebări până acum. Tânăra se ghidează după sfaturile părinţilor, care sunt un real suport pentru ea. “Ei mă încurajează şi mă lasă să decid atunci când este cazul, dar îmi dau şi sfaturi. Iar educaţia de acasă este foarte importantă, mai ales pentru prima impresie pe care o lăsăm unei persoane”, explică Bianca. Eleva recunoaşte meritul şcolii şi evaluează posibilităţile pe care aceasta le oferă. “Consider că şcoala este folositoare deoarece, cu ajutorul cunoştinţelor pe care le dobândim în anii de şcoală, putem ajunge undeva în viaţă şi ne ajută să avem un serviciu bun şi să fim mulţumiţi”, spune tânăra. Referitor la cei de o vârstă cu ea, eleva este de părere că unii nu înţeleg de ce este important să înveţe, sunt prea rebeli, prea obraznici şi chiar obsedaţi de calculator. Punctează însă faptul că aceste lucruri nu se aplică tuturor tinerilor din această generaţie. Motto-ul pe care îl urmează este: “Dacă ai carte, ai parte!”
13 cu noroc pentru Rareş Cojoc
March 6, 2012
Târgumureşeanul Rareş Cojoc a cucerit, sâmbătă seara, cel de-al 13-lea titlu consecutiv de campion naţional la dans sportiv, secţiunea Standard. Performanţa a fost obţinută în Sala Sporturilor „Transilvania” din Sibiu, cu ocazia Campionatului Naţional de Dans Sportiv, alături de noua sa parteneră, Tatiana Timus.
„Nu o să mă satur niciodată să fiu campion pentru că de fiecare dată când urci pe cea mai înaltă treaptă a podiumului trăieşti o senzaţie aparte”
Reporter: Cum vă simţiţi după cel de-al 13-lea titlu de campion naţional al României?
Rareş Cojoc: Deşi este al 13-lea titlu de campion naţional, aş dori să întăresc ideea că emoţiile cresc de la an la an. Am simţit o presiune enormă şi am fost extrem de emotiv, mai ales la începutul concursului. Într-un fel e bine să fii emotiv, nu neg faptul că am emoţii, probabil şi din cauză că am o nouă parteneră. Până la urmă cred că emoţiile au fost constructive şi m-au ajutat să câştig acest nou titlu. M-a întrebat cineva dacă nu m-am plictisit să tot devin campion naţional. Ştiţi ce i-am răspuns?
Rep.: Nu...
R.C.: I-am spus că nu o să mă satur niciodată să fiu campion pentru că de fiecare dată când urci pe cea mai înaltă treaptă a podiumului trăieşti o senzaţie aparte. Chiar dacă voi ajunge la 20 de titluri naţionale, emoţia va fi aceeaşi şi dorinţa de victorie neschimbată.
Rep.: A fost puternic concursul?
R.C.: Concursul din acest an a fost unul foarte puternic. Nu doar eu am remarcat acest lucru, mai ales că atunci când intru pe ring şi dansez nu prea mă uit la ceilalţi concurenţi pentru că în general cred că dacă mă uit la ceilalţi nu reuşesc să mă concentrez asupra mea destul de bine şi atunci încerc să mă concentrez la dansul pe care trebuie să îl fac şi la parteneră şi să obţin o performanţă cât mai bună în ceea ce priveşte dansul. În acele momente nu mă gândesc la rezultat. Toată lumea care m-a felicitat la sfârşit a menţionat faptul că nivelul din acest an a fost foarte ridicat, iar noi, concurenţii, am reuşit să oferim publicului un spectacol adevărat. De asemenea, diferenţele dintre finalişti au fost foarte mici, ceea ce e un lucru pozitiv pentru dansul românesc.
Rep.: Faţă de ediţia din 2011 aţi schimbat partenera de dans, ceea ce a fost o surpriză...
R.C.: Într-adevăr, vă spun sincer că niciodată nu m-aş fi gândit că mă voi despărţi de Katia (Katarzyna Kapral – n.r.). Mă vedeam în viitor cu ea, atingând împreună un nivel foarte mare pe plan mondial şi niciodată nu m-aş fi gândit că nu voi mai dansa cu ea. Aveam o relaţie de prietenie foarte solidă, eram ca un frate şi soră, ne completam foarte bine unul pe celălalt şi veneam dintr-o lume aproape identică, cu ţeluri identice, ceea ce e foarte important deoarece într-o pereche e bine ca ambii parteneri să aibă aceleaşi scopuri şi să lupte pentru un scop comun. Am fost pus în situaţia de a-mi schimba partenera pentru a doua oară în carieră, din cauza diferenţei de înălţime. Aceasta era prea mare şi cred că din punct de vedere al rezultatelor am obţinut tot ce puteam obţine cu Katia. Cred că la un moment dat ajungi să realizezi că ceva nu funcţionează aşa cum ar trebui şi într-adevăr, în ultima perioadă n-am mai avut rezultate aşa de bune, simţeam că nu mai progresăm din punct de vedere al rezultatelor. Era o problemă şi ca să rezolvi o problemă trebuie să schimbi ceva...
Rep.: Cum vă înţelegeţi cu noua dumneavoastră parteneră de dans?
R.C.: Antrenoarea mea i-a propus să formeze o pereche cu mine şi cred că Tania, aşa cum îi spun eu, este perechea ideală cu care pot să ajung şi mai sus. În raport cu potenţialul meu, cred că pot să ating maximul la nivel mondial.
Rep.: Ce v-au spus antrenorii înaintea competiţiei, respectiv după festivitatea de premiere?
R.C.: Giordano şi Catia Vanone sunt ca nişte părinţi pentru mine, se ocupă de mine de când aveam 12 ani şi am mare încredere în ei. Sunt cei mai buni antrenori din lume, sunt foarte bine cotaţi, au creat „n” campioni mondiali şi cred că lor li se datorează dezvoltarea dansului sportiv din România. Înainte de competiţie am fost în Italia la un stagiu de pregătire unde am lucrat pe dans şi coregrafie, astfel încât să iasă totul. Antrenorul mi-a spus acolo că trebuie să fiu cât mai relaxat, degajat, să nu încerc să gândesc prea mult dansul, pur şi simplu să dansez. După concurs, antrenoarea m-a felicitat, era foarte fericită şi mi-a spus că am dansat foarte bine, dar în acelaşi timp mi-a spus că va trebui să dansez şi mai bine pentru că am potenţial mai mare.
Rep.: Urmează alte competiţii..
R.C.: Da, ne aşteaptă concursuri foarte grele unde avem obligaţia să ne reprezentăm ţara cât mai bine pentru că aceste performanţe nu sunt doar personale, ci performanţe care fac cinste ţării noastre şi pe mine sincer asta mă bucură foarte mult. Sunt un adevărat patriot şi îmi place să dansez pentru România, pentru publicul din România şi sincer mi-ar fi foarte greu să mă văd dansând pentru o altă ţară.
Rep.: Cât de important a fost aportul familiei şi al prietenilor?
R.C.: Am avut o adevărată galerie, am avut alături prietenii, am avut-o lângă mine pe prietena mea Andreea cu mine care mi-a fost tot timpul alături, m-a încurajat de dimineaţă. Desigur, au fost alături de mine şi sponsorii şi cel mai important, familia, cărora le mulţumesc mult. Am avut o echipă solidă alături de mine. Le mulţumesc pentru că fără ei nu se poate. De unul singur nu poţi niciodată să obţii performanţe maxime, trebuie să creezi o echipă, un sistem care să te ajute şi să te susţină să ajungi acolo unde îţi doreşti.
Foto: Bristena
Tatiana Timus: „Dansul e viaţa mea!”
March 6, 2012
Noua parteneră de dans a târgumureşeanului Rareş Cojoc a mărturisit că este încântată de performanţa obţinută la Sibiu sâmbătă seara, când a cucerit în premieră laurii de campioană naţională a României. În vârstă de aproape 26 de ani, Tania Timus este originară din Republica Moldova şi are încredere deplină în proaspătul parteneriat pentru dans demarat alături de Rareş Cojoc.
Reporter: Cum vă simţiţi în calitate de proaspătă campioană a României?
Tatiana Timus: Sunt foarte fericită şi sinceră să fiu, nici nu-mi vine să cred că am obţinut acest titlu. Mă bucur foarte mult, e o senzaţie foarte stranie, neobişnuită... Am participat pentru prima dată la Campionatul Naţional al României, iar emoţiile au fost foarte mari.
Rep.: Al câtelea titlu din cariera dumneavoastră este acesta?
T.T.: Am fost campioană a Republicii Moldova, sunt de trei ori campioană europeană la formaţii. Am făcut parte din formaţia „Codreanca” din Republica Moldova şi pe lângă cele trei titluri europene mai am în palmares două titluri de vicecampioană mondială.
Rep.: Cum e să dansezi alături de Rareş Cojoc?
T.T.: De fiecare dată când începe un nou parteneriat, acesta e ca o căsătorie la figurat pentru că înainte de toate noi trebuie să formăm o echipă puternică, ca să putem să participăm cu succes la competiţii. De aceea trebuie să ne înţelegem foarte bine. Din acest punct de vedere este un nou început şi pentru Rareş şi pentru mine, trebuie să învăţ cum se comportă pe ring, dacă e mai agitat sau mai calm... Suntem două personalităţi diferite şi trebuie să ne simţim unul pe altul foarte bine atunci când dansăm. Cred că parteneriatul nostru este unul reuşit pentru că ne înţelegem foarte bine, ne simţim foarte bine unul pe altul şi ne completăm reciproc pe ring. Suntem două firi energice, rapide, ceea ce ne oferă multă încredere.
Rep.: Când aţi început să practicaţi dans sportiv?
T.T.: Am început să practic dans sportiv de la vârsta de şase ani, deci în urmă cu aproape 20 de ani. Mama mea e fostă dansatoare şi atunci şi-a dat copilul la dans cu se spune, ca să obţină performanţe.
Rep.: Ce simţiţi când sunteţi pe ringul de dans?
T.T.: Îmi place foarte mult să dansez, mă regăsesc foarte mult în dans. Dansul e viaţa mea. Când dansez simt că pot să îmi exteriorizez toate emoţiile pe care poate nu întotdeauna le pot exterioriza în viaţa de zi cu zi. Când dansez sunt eu, cea reală...
Foto: Bristena
Vasile Gliga, fără contracandidat la şefia Federaţiei de Dans Sportiv
March 6, 2012
Preşedintele Federaţiei de Dans Sportiv din România, reghineanul Vasile Gliga, s-a declarat mulţumit de nivelul ridicat al ediţiei din acest an a Campionatului Naţional de Dans Sportiv, competiţie monitorizată de un număr apreciabil de antrenori din străinătate. De asemenea, Vasile Gliga a anunţat în premieră că va candida, în data de 16 martie 2012, pentru un nou mandat la conducerea Federaţiei de Dans Sportiv din România.
Reporter: Cum apreciaţi că e ediţia din acest an a Campionatului Naţional de Dans Sportiv?
Vasile Gliga: Este o ediţie reuşită, din mai multe puncte de vedere. Faptul că la Sibiu avem o competiţie la un asemenea nivel este o premieră şi un lucru benefic şi deosebit pentru dezvoltarea oraşului în ceea ce priveşte dansul sportiv. Sibiul are cluburi, dar nu prea are rezultate şi pentru dezvoltarea dansului sportiv din ţară faptul că s-a organizat la Sibiu un Campionat Naţional este o mare realizare. Campionatul a fost foarte bine organizat, s-au înscris multe perechi şi nivelul competiţiei este unul ridicat.
Rep.: De la an la an creşte numărul perechilor care se înscriu la Campionatul Naţional. Care e explicaţia?
V.G.: Am încercat să promovăm mai mult munca. Am încercat să promovăm antrenorii şi sportivii care muncesc şi cred că acesta e secretul în sport, cine munceşte mai mult şi are informaţii mai bune, reuşeşte.
Rep.: Care sunt argumentele pentru nivelul ridicat al competiţiei?
V.G.: În premieră în acest an am văzut lângă ringul de dans mulţi antrenori străini care n-au fost arbitri şi totuşi au venit să vadă la lucru perechile care s-au întrecut. Deci România a devenit ca ţară un centru de dans sportiv puternic, cu recunoaştere internaţională.
Rep.: Peste câteva zile, în 16 martie, la sediul Federaţiei Române de Dans Sportiv va avea loc o Adunare Generală în cadrul căreia vor fi organizate şi alegeri. Veţi candida pentru un nou mandat de preşedinte?
V.G.: Voi candida pentru că după două mandate de preşedinte mă bucur de o mare apreciere din partea cluburilor din ţară. O dovadă elocventă în acest sens este faptul că nu s-a mai înscris nimeni în competiţia pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Dans Sportiv, deci voi fi singurul candidat.
Rep.: Care e impulsul care vă determină să candidaţi din nou?
V.G.: Văd acest lucru ca pe o mare obligaţie pe care o am pentru toate cluburile din România, iar numărul lor nu este de neglijat, la Agenţia Naţională de Sport fiind înregistrate 183 de cluburi, din care 140 sunt active. Asta înseamnă că tot mai mulţi copii practică dansul sportiv în ţară şi cred că în continuare pot, alături de familia mea, şi îmi doresc să ajut această dezvoltare a dansului sportiv în România.
Foto: Bristena
Şincan vs. Irineu. Gura păcătosului adevăr grăieşte…
March 6, 2012
În urmă cu exact o săptămână anunţam, în premieră, că preotul Nicolae Şincan, protopopul ortotodox de Târgu-Mureş, va fi înlocuit din funcţie de arhiepiscopul Alba Iuliei. Explicam atunci şi care este principalul motiv care l-a determinat pe ÎPS Irineu Bistriţeanul să recurgă la o asemenea decizie drastică: un plan secret al protopopilor de Mureş care doreau să înfiinţeze o Episcopie de Mureş...
Întrucât feţele bisericeşti din judeţ care au acces la asemenea informaţii ferite de ochii şi urechile enoriaşilor de rând ezită să desconspire ceea ce ştiu, am făcut rost, din surse apropiate PF Daniel, de alte câteva piese ale puzzle-ului nostru. Intriga e următoarea: având girul patriarhului Daniel, protopopii de Mureş s-au întâlnit pentru a pune bazele viitoarei Episcopii de Mureş. Se pare că distinşii slujitori ai Domnului au pregătit planul până în cele mai mici detalii. Chiar au emis un document în acest sens, pe care l-au transmis Patriarhiei. Viitorul episcop urma să fie un episcop vicar originar din Cheţani care în prezent îşi desfăşoară activitatea la Sibiu, iar sediul Episcopiei la mănăstirea din Recea. Existenţa acestui plan a fost confirmată de o altă sursă, laică de această dată, potrivit căreia înfiinţarea Episcopiei de Mureş era susţinută - surprinzător! - şi de prefectul Marius Paşcan şi urma să fie anunţată la o întrunire a Sinodului care a avut loc nu demult. Practic, dacă se întâmpla aşa, ÎPS Irineu era pus în faţa faptului împlinit...
Aceeaşi sursă apropiată PF Daniel ne-a furnizat şi numele celui care şi-a trădat camarazii. Pe care nu-l desconspirăm, ci spunem doar că este vorba despre cel mai vârstnic dintre protopopi. Nu ştim cu certitudine dacă acesta a dat în vileag planul involuntar - în timp ce se... spovedea lui ÎPS Irineu - sau voit, din interes, pentru a urmări să crească în ochii arhiepiscopului de la Alba Iulia. Tot ce se ştie este că ÎPS Irineu a aflat ce pun la cale protopopii de Mureş şi a recţionat vehement. Motivul e lesne de înţeles: noua Episcopie ar fi trecut sub autoritatea Mitropoliei din Sibiu...
Astfel, ceea ce am scris lunea trecută în editorialul „Schimbarea protopopului Şincan, de la zvon la realitate” se confirmă. Sau dacă doriţi, gura păcătosului adevăr grăieşte...
Soiuri noi omologate la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Iernut – Seminţele româneşti, din ce în ce mai căutate
March 6, 2012
Singura staţiune de cercetare şi dezvoltare a legumelor din Ardeal, Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Iernut, în ciuda greutăţilor financiare, luptă în continuare pentru a păstra fondul genetic al legumelor româneşti.
Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Iernut, înfiinţată în anul 1980, aparţine Ministerului Agriculturii şi face parte din Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice ”Gheorghe Ionescu Şişeşti”. Forul superior al Staţiunii de la Iernut, care coordonează activitatea, este Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură şi Floricultură Vidra care mai are în subordinea sa şi staţiunile de cercetare din Bacău şi Buzău. ”Acestea sunt staţiunile româneşti care produc sămânţă de legume din România. Restul este comerţ practic, care se aduce din afară. Într-adevăr, noi nu am reuşi să asigurăm necesarul dacă ni s-ar cere, pentru că în decursul anilor am ajuns la situaţia că preţurile cu care se aducea seminţele de afară era mult sub preţul de producţie al nostru. Şi atunci am fost nevoiţi să oprim această producţie în cantităţi mari”, a declarat Minerva Heitz, directorul Staţiunii de Cercetare Iernut.
Activitate începută în forţă
Activitatea a început pe o suprafaţă de 300 ha de teren, destinat în totalitate pentru asigurarea de seminţe de legume din categorii biologice superioare şi zonarea diferitelor soiuri şi hibrizi iar în timp, unitatea s-a extins prin construcţia a 24 ha sere, o staţie miceliu, o ciupercărie cu o capacitate de 300 tone, o staţie de conservare. După anul 1995 a început declinul prin retrocedarea terenurilor agricole, ajungându-se astăzi să deţină un teren de circa 100 ha, iar complexul de sere se întinde pe o suprafaţă de doar două hectare. Limitându-se activitatea la o suprafaţă mai mică, din producţia de câteva kilograme la unele specii precum păstârnac, ceapa roşie, fasole boabe, s-a ajuns la producerea unor cantităţi mai mici, de câteva zeci de kilograme. Activitatea este asigurată de 38 de angajaţi, printre care şi ingineri cercetători.
Produse româneşti, omologate
În prezent fondul genetic legumicol se menţine la câteva specii, precum ardei lung Oranj, ceapă roşie-Roşie de Arieş, Arieşana, De Chibed, castraveţi tip Cornichon-Ierprem, gulie-Albastru de Iernut, ridichi de vară-Roşie de Iernut, păstârnac-Alb lung, varză de toamnă-Mocira, Poiana, Laredia, fasole urcătoare-Mădărăşeni, pentru care s-a încercat obţinerea de seminţe de legume din categorii biologice superioare.
În cursul anului 2011 s-a creat şi omologat unele soiuri la speciile de vărzoase, păstăioase, bulboase şi rădăcinoase, aflate în diferite stadii de testare. Este vorba de fasole urcătoare de solar Alina şi Grasă de Iernut, fasole pitică de câmp Lechinţa, varză de toamnă Covasna, ceapa roşie de Chibed, usturoi Maşca, gulie Cuci, şi revent Lidia. Aceste soiuri de legume sunt pretabile în zona Transilvaniei, fiindu-le propice climatul din zona noastră, solurile argilo iluviale, curenţii mai reci şi perioada de luminaţie mai scurtă. ”Noi păstrăm sămânţa românească cu toate greutăţile care sunt. Într-adevăr am fost facilitaţi de statul român printr-o serie de teme de cercetare care ni s-au dat, chiar dacă nu ne ajungeau banii. Dar am reuşit să găsim formula prin care să supravieţuim. Veneau banii mai târziu, am diminuat salariile, pe perioada de iarnă am dat personalul în şomaj ca să putemn să supravieţuim şi să menţinem fondul genetic, care era păcat să îl pierdem”, a continuat Minerva Heitz.
Sămânţa îşi pierde germinaţia după trei - patru ani
Fiecare specie de legumă produsă are un anumit termen prin care rezistă sămânţa dacă nu este utilizată. ”Sămânţa pe care o producem noi nu poţi la infinit să o păstrezi în depozit, pentru că ea îşi pierde germinaţia. Noi, practic la trei, patru ani, trebuie să reînnoim baza ca să nu pierdem sămânţa respectivă. Aceste seminţe au fost testate în decurs de ani buni, prima dată pe plan local la noi în staţiune, şi după aceea au fost transmise mai departe pentru omologare”, a explicat directorul staţiunii.
De asemenea, seminţele nu sunt modificate genetic, pentru a fi obţinute legume cu aspect frumos la fel ca cele din import. Produsele obţinute îşi menţin calitatea prin textură şi gust. ”Noi mai mult lucrăm pe partea de menţinere a soiurilor. La noi se transmite numai gena din fruct, care nu este controlată şi de aici calitatea produselor noastre, pornind de la sămânţă chiar. Nu facem modificări genetice, nu influenţăm nici producţiile. De abia ce le dăm îngrăşămintele în cursul vegetaţiei de vară, nu se umblă cu substanţe pentru creşterea lor mai rapidă”, a asigurat Heitz. Aceasta a explicat că seminţele folosite pentru noi culturi se recoltează de la legume sănătoase, care nu prezintă nici o deformaţie şi sunt conservate pe timpul iernii în locuri special amenajate, într-un mediu uscat.
Seminţele româneşti, tot mai solicitate
În cursul anului 2011 au fost obţinute seminţe de legume la toate speciile de legume cercetate şi dezvoltate în staţiune. De asemenea, s-au obţinut şi cantităţi de seminţe care au fost valorificate: 80 kg de ceapă roşie, 300 kg păstârnac, 45 kg varză, 30 kg gulie, 50 kg ridichi de vară, 150 kg fasole. Potrivit directorului unităţii, seminţele româneşti pot fi achiziţionate atât în cantităţi mari, pentru care se face comanda începând din primăvară, cât şi cantităţi mici de agenţii economici pentru comercializare şi agricultori. ”În ultimii doi, trei ani sunt mulţi particulari care ne surprind. Cer la gramaje mici, dar este interes pentru că a început lumea să ştie, să se axeze pe seminţele româneşti”, a mai spus Minerva Heitz.
Străzi modernizate la Sărmaşu
March 6, 2012
În oraşul Sărmaşu vor fi reabilitaţi în cursul acestui an doi kilometriide străzi interioare cu fonduri de la bugetul local. Primăria Sărmaşu a publicat pe sitel www.licitatiepublică.ro un anunţ de licitaţie privin lucrări de modernizare a străzilor prin asfaltare, valoarea investiţii fiind estimată al suma de 483.870,97 de lei. „Avem o investiţie prevăzută pe anul 2012 privind asfaltarea străzilor orăşeneşti, care vine în continuarea investiţiilor făcute în anii anteriori, ce vizează legarea drumului judeţean care traversează oraşul cu străzile principale laterale, cele mai circulate. Este vorba în acest proiect care este cu finanţare de la bugetul local de aproximativ 2 kilometrii de străzi interioare”, a declarat Ioan Mocean, primarul oraşului Sărmaşu.
Care străzi vor fi asfaltate?
Străzile ce urmează să fie asfaltate prin acest proiect sunt Trandafirilor, Sondelor, Primăverii, Şcolii şi Dezrobirii. Lucrările urmează să fie finalizate în termen de 60 de zile de la semnarea contractului cu firma prestatoare. Anunţul de licitaţie a fost postat în data de 22 februarie, termenul limită de primire a ofertelor fiind data de 8 martie. Pe lângă acest proiect, primarul Sărmaşului vizează o nouă lucrare de asfaltare a zece străzi, cu finanţare provenită dintr-un împrumut bancar. „Acest proiect este mult mai amplu şi este cuprins în studiul de fezabilitate care se va întocmi şi se va termina în curând. Sunt cuprinşi 10 kilometrii de străzi interioare, crae însumează zece străzi. Studiul de fezabilitate va sta la baza angajării şi contractării unui credit bancar pe o perioadă de 15-20 de ani din care să putem demara acţiunea de asfaltare a străzilor interioare”, a conchis Mocean.






