Asediu la catedrală
March 31, 2010
Odată, nu-mi mai aduc aminte în ce an, cu ocazia Paştilor, în timp ce chefuiam noi cu spor, în casa unui amic, cineva a venit cu o propunere strălucită: să mergem la Slujba de Înviere. Că a auzit el, de la nu ştiu cine, că sunt acolo o grămadă de gagice cu minijupe. Gagice gârlă? Acolo-i de noi! am sărit toţi, cu entuziasmul tinereţii. Hai să mergem! Am dat pe gât paharele, ne-am încolonat şi ne-am dus aţă la biserică. Deoarece despre rânduiala slujbei nu ştiam nimic, că la şcoală ne-au învăţat că n-avem ce căuta la biserică, eram chiar curioşi să vedem şi noi ce se întâmplă pe-acolo. Toţi aveam ceva beri la bord şi eram chercheliţi, însă nu prea tare; fix cât trebuie ca să fii voios. Unul singur era cam defazat de la pileală, că ăsta, înainte de berici, se încălzise cu vreo două coniace şi-o Săniuţă.
Ajungem acolo, ne instalăm undeva mai la margine, ca să nu-i inoportunăm pe creştini cu şuşotelile noastre, cu un ochi la gleznele gazelelor şi cu celălalt la slujbă. Era frumos şi tare interesant dar, după o vreme, neînţelegând mai nimic din ceea ce se întâmpla, ne-am cam plictisit. Mai ales cel cu coniacele, nu mai avea stare şi ne tot ruga să plecăm înapoi la chiolhan. Acum, dacă tot am venit, stăm până se termină, măcar să ne lămurim cu treaba asta, zice şeful grupului. Şi stăm, şi stăm şi, când se aprind lumânările, devine de-a dreptul captivant. Apoi dăm ocol şi noi bisericii cu lumânările aprinse. Deşi nu prea aveam chef de plimbare, n-aveam ce face. Dacă rezistau la marş toate băbuţele, chiar că nu puteam noi, voinici în floarea vârstei, să ne dăm bătuţi. Că ar fi râs bunicuţele de noi. Cu toate protestele amicului cu coniacele, care neapărat dorea să facem un popas după prima turnantă, nu ne-am lăsat până n-am dus la bun sfârşit cursa. Când marşul s-a încheiat, ne-am oprit şi noi, odată cu ceilalţi, măcar că deja trecuserăm pe pilot automat şi am mai fi făcut încă o jumătate de tură, din inerţie.
- Acum clar că e gata. Haideţi să mergem acasă, că nu mai rezist! se tot plângea amicul cel bine abţiguit.
Dar o doamnă, bună cunoscătoare a rânduielilor, ne-a spus că partea interesantă abia acum urma. Cum să pleci tocmai acum? Am votat şi am decis să mai stăm, spre disperarea prietenului plictisit. Şi cineva, nu vedeam cine, pentru că lucrurile se desfăşurau undeva la uşa bisericii, iar noi eram departe, a început să strige la cei baricadaţi înăuntru să deschidă porţile. Strigă o dată, dar niciun răspuns. Cei dinăuntru ori se făceau că nu aud, ori răspundeau ceva ce noi nu auzeam. Reprezentantul celor dinafara bisericii era foarte insistent şi a mai solicitat o dată, ultimativ, deschiderea porţilor. Iar niciun răspuns. Cei dinăuntru se făceau că plouă. Moment în care răbdarea amicului torpilat a luat sfârşit. Şi a început să urle din toate puterile:
- Da’ deschideţi odată, bă! Nu vedeţi că sunteţi înconjuraţi?
Am mai fi stat noi încă mult şi bine în zonă, că tare eram curioşi dacă se vor preda cei asediaţi, dar privirile indignate ale creştinilor din jurul nostru ne-au dat de înţeles că ar fi cazul să schimbăm baza. Aşa că ne-am dus să ne vedem de cheful nostru.
Infanteristu’ Citeste mai departe intregul articol
Reclama:
Reclama:
Pages
Blogroll
Contributors
Meta
Recent Posts
- POLITICA – Clujeanul Baba, incompatibil ca ministru al Educaţiei
- EVENIMENT – Licitația pentru tronsonul Gilău – Nădășelu a A3 contestată
- EVENIMENT – MS: Blocurile şi gara, adăpost pentru boschetari
- EVENIMENT – Aspazia Droniuc este aşteptată mâine la Curtea de Apel
- CHESTIUNEA ZILEI – Victorieee! …victorie??!
