2011 May | Stiri din Tg Mures

De acum eşti internat doar dacă ai murit

May 31, 2011

Pierderea subită a cunoştinţei, a vederii sau auzului, puls şi tensiune anormale, febră persistentă câteva zile, de peste 38 de grade Celsius, hemoragie continuă şi deshidratare severă sunt printre criteriile care permit internările, potrivit unui proiect al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Acestea s-ar aplica de astăzi, dacă şi Contractul cadru 2011-2012 va avea aplicabilitatea de la 1 iunie 2011. Criteriile sunt criticate atât de Ministerul Sănătăţii, cât şi de medicii mureşeni.

Care sunt criteriile de internare?

Potrivit proiectului de Contract cadru privind acordarea asistenţei medicale în 2011-2012, postat pe site-ul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate internările prin spitalizare continuă ca şi cazuri de urgenţă se vor face după anumite criterii. Unul dintre aceste criterii este pierderea subită a cunoştinţei, care include comă sau incapacitate de răspuns la stimuli, schimbare acută în starea de conştientă a pacientului şi pierderea cunoştinţei ca urmare a traumelor, mai puţin dezorientare sau confuzie. De asemenea, conform acestor criterii, va putea fi internat un bolnav cu puls anormal, adică frecvenţă periferică sub 50 pe minut sau mai mare de 140 pe minut, înregistrată cu două ocazii separate la distanţă de cel puţin cinci minute. Totodată, vor putea fi internate persoanele cu tensiune anormală (presiune sistolică sub 90 sau peste 200 mmHg şi o valoare diastolică de sub 60 sau peste 120 mmHg), cele care au suferit o pierdere acută a vederii sau a auzului, adică pierdere severă parţială sau totală şi care s-a instalat rapid şi a persistă în momentul internării, sau a capacităţii de a mişca o parte importantă a corpului.
Un alt criteriu de internare este ca persoanele să fi suferit răni cauzate de traume majore precum fractură a oaselor membrului pelvin, paralizie a piciorului sau braţului, fractură a coloanei vertebrale în zona cervicală, disfagie acută cu risc de aspiraţie, dar nu şi cele care au răni izolate ale mâinilor sau picioarelor. Proiectul mai prevede că pot fi internaţi bolnavii cu febră persistentă de cel puţin cinci zile, din care trei zile cu temperatură de peste 38 de grade Celsius, cei cu sângerare abundentă ce include hemoragie continuă cu orice localizare şi care nu se poate trata în Departamentul de urgenţă, precum şi orice caz în care există suspiciune de sângerare internă. Totodată, vor putea fi internate persoanele care au o deshidratare severă la momentul sosirii la spital, cele cu anomalii ale electrocardiogramei, cele care prezintă durere paralizantă sau durere severă cu suspiciune de urgenţă medicală şi care nu poate fi diagnosticată sau tratată adecvat în Departamentul de urgenţă.
Potrivit proiectului, mai poate fi decisă internarea în cazul persoanelor care trebuie să primească anumite tratamente intra-arteriale sau pentru stabilizarea tinerilor cu diabet sever.

Criterii contestate de Ministerul Sănătăţii

Într-un comunicat de presă postat pe site-ul Ministerului Sănătăţii, se arată că acesta nu este de acord cu noile criterii de internare în unităţile sanitare cu paturi. „Conducerea Ministerului Sănătăţii consideră propunerea reprezentanţilor CNAS nerealistă şi imposibil de aplicat. Criteriile propuse sunt subiective, iar dacă propunerea ar trebui pusă în aplicare se va îngreuna modul de desfăşurare a actului medical în spitale”, se arată în comunicatul remis de ministerul de resort. „Există criterii bine stabilite încă din 2007, care au fost aplicate şi nu au produs probleme până în momentul de faţă. Actualele criterii propuse de CNAS sunt rigide şi nu vor fi aplicate de minister”, a precizat dr. Raed Arafat, subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Sistemul medical e într-o criză profundă

“Nu am primit nicio notificare. Consider că restricţiile privind condiţiile de internare se referă doar la spitalele publice, fără a restricţiona adresabilitatea pacientului spre mediul privat. Sistemul medical este într-o criză profundă şi până nu se va înţelege că medicina privată reprezintă un partener şi nu un concurent al sistemului public, nici nu vor exista speranţe de remediere a sistemului. Aşteptăm o discuţie foarte serioasă pentru implementarea asigurărilor private de sănătate care, va permite o abordare mult mai corectă atât din punct de vedere al pacientului, cât şi al sistemului medical.”
Dr. Dragoş Popa, directorul medical al Centrului Medical Nova Vita

Voi respecta jurământul lui Hypocrate
“Eu ca medic şi ca profesor voi interna pe oricine consider, pe responsabilitatea mea, dacă este caz de urgenţă, pentru că de aceea am depus jurământul lui Hypocrate. Sunt orientative şi voi justifica dacă va fi necesar, oricărui organ competent dacă este urgenţă sau nu. Medicul fără orientare sau nu trebuie să judece dacă este urgenţă sau nu.”
Prof. dr. Benedek Imre, şeful Clinicii de Cardiologie Intervenţională din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş

Situaţiile trebuie individualizate
“De obicei febra este un simptom care însoţeşte evoluţia unei boli. Trebuie depistată boala, tratată. Sunt boli şi boli şi, noi suntem indivizi unici, nu semănăm unul cu  celălalt. Dar este un criteriu absurd. Pacient care să aibă consecutiv peste cinci zile 38 de grade nu am avut, pentru că ştiu ce am de făcut cu el şi dacă urmează sfatul pe care îl dau, sigur febra nu persistă cinci zile. Acuma sigur, sunt situaţii grave, operaţii care rejectează şi se ajunge la septicemie, meningoencefalite cu evoluţie proastă, la care febra poate să dureze aşa de mult timp. Dar trebuie individualizate situaţiile.”
Dr. Ileana Mihăescu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Mureş

Poliţia Rutieră şi Suzuki te învaţă să „împarţi drumul”

May 31, 2011

Odată cu debutul sezonului moto, Direcţia Rutieră din cadrul Poliţiei Române în colaborare cu Suzuki România a demarat o campanie de responsabilizare rutieră denumită „Împarte drumul”. „Activităţile de educaţie rutieră desfăşurate în cursul acestui an au urmărit diversificarea mijloacelor şi metodelor de acţiune în scopul determinării unui număr cât mai mare de participanţi la trafic să conştientizeze pericolele la care se expun în momentul în care sunt  încălcate normele rutiere. Campania este dedicată promovării unei conduite responsabile în rândul motocicliştilor şi mopediştilor, respectiv conştientizării conducătorilor de autovehicule vis-a-vis de prezenţa în trafic a utilizatorilor de vehicule moto, precum şi a regulilor ce trebuie respectate pentru convieţuirea în condiţii de siguranţă”, a precizează comisar Livia Popa, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţeană Mureş.
Campania derulată la nivel naţional, a debutat în data de 14 aprilie 2011, în cadrul acesteia fiind programate o serie de acţiuni care urmau a se desfăşura în 17 judeţe din ţară, ziua de 31 mai fiind dedicată acţiunilor organizate în judeţul Mureş. Marţi, 31 mai, poliţiştii rutieri mureşeni împreună cu reprezentanţii Suzuki România, au acţionat împreună, atrăgând în această colaborare şi conducătorii de autovehicule, având permanent în atenţie importanţa activităţilor de educaţie rutieră în ansamblul măsurilor menite să contribuie la reducerea numărului şi consecinţelor accidentelor grave de circulaţie.  

Tacita lăsare în paragină a statului român

May 31, 2011

Unul pleacă, altul vine. Cam aşa ar putea fi caracterizată pe scurt situaţia creată luni la Senat când opoziţia a avut, pentru vreo două ceasuri, majoritatea. Cum e greu să înţelegi exact ce se întâmplă pe la Parlament am vorbit cu parlamentarii noştri de Mureş. Surprinzător, am aflat că problema cea mai mare este indisciplina, adică să o spunem pe româneşte chiulul cu neruşinare de la muncă. Un senator sau un deputat are o singură treabă. Să meargă la Parlament, să studieze actele normative, să propună sau nu amendamente şi să voteze. Pe scurt, activitatea de legiferare, de organizare juridică a vieţii sociale cade în sarcina acestor oameni. Nu de puţine ori, a se vedea campania electorală internă a PDL, parlamentarii au tras chiulul. Nici cei din USL nu sunt excepţii chiar dacă ei aruncă mâţa în curtea puterii, că doar puterea are majoritate. Uite aşa ne trezim cu legi adoptate tacit.
Cum, pentru numele Celui de Sus, să se adopte tacit o lege nu pricep. Adică, dacă prind o zi bună, sau vreo sărbătoare câmpenească pe undeva, şi parlamentarii absentează poate trece orice lege? Tacit? Da, pentru că ei nu absentează o singură dată, mai mult absentează decât lucrează. Rezultatul, un Parlament care nu face nimic, un Guvern care face ce vrea şi un popor lăsat de capul lui. La anul avem alegeri. Oare se va schimba ceva?

Fumătorii s-ar lăsa de fumat cu ajutor specializat

May 31, 2011

Mureşenii care au fost în trecere ieri pe la ceasul floral din Târgu-Mureş şi-au măsurat gratuit tensiunea arterială, li s-au efectuat măsurători gratuite pentru determinarea monoxidului de carbon din aerul exhalat, iar fumătorii care şi-au exprimat dorinţa de a renunţa la acest viciu au fost îndrumaţi spre Centrul Stop Fumat Mureş din cadrul Clinicii de Pneumologie a Spitalului Clinic Judeţean Mureş.
Reprezentanţii Crucii Roşii filiala Mureş şi ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Mureş au purtat discuţii cu trecătorii despre efectele nocive ale fumatului, iar cei care şi-au exprimat intenţia de a se lăsa de fumat au fost îndreptaţi spre Centrul Stop Fumat. De asemenea, la cei care au avut tensiuni crescute s-a insistat asupra faptului că fumatul creşte tensiunea, s-a măsurat monoxidul de carbon în aerul expirat şi la valori crescute la fumători s-a accentuat faptul că fumatul duce la boli de plămâni. Dintre cele peste 140 de persoane care au optat pentru măsurarea tensiunii arteriale a şi a concentraţiei de CO din aerul exhalat, 27 erau fumători, iar măsurătorile au indicat valori între 3-29 PPM ale monoxidului de carbon în aerul exhalat, valorile mai ridicate fiind date şi în funcţie de numărul de ţigări fumate pe zi şi perioada de expunere. Totodată, cei care au fumat şi au renunţat la acest viciu au fost invitaţi să lase o mărturie despre cum se simt după renunţarea la fumat. „Au fost 47 de persoane cărora le-am colecţionat mărturiile de consumator de nicotină şi din toate cele 47 de mărturii subliniem faptul că toţi s-au simţit bine după abandonarea fumatului. Asta vrem să scoatem în evidenţă, că se poate face acest abandon al ţării. Totodată am  invitat trecătorii să viziteze mica noastră expozitţie cu tematica antifumat, realizată de elevii târgumureşeni, cu vârste de la grădiniţă, până la clasa a opta şi am cerut un feedback din partea acestor trecători, cât de util consideră ei un mesaj atifumat, venit din partea unui copil inocent. Şi răspunsul a fost că este o iniţiativă care merită luată în considerare”, a precizat Mihaela Ormenişan, medic în cadrul CPECA Mureş.

„Nu sunt fumătoare, dar am venit să îmi măsor tensiunea. Este un pic mare, dar mă ştiu hipertensivă. Sunt binevenite campaniile acestea de măsurare a tensiunii, mai ales pe căldurile astea.”
Ana Şomoş

„Din păcate la 30 de ani m-am apucat de fumat şi fumez în continuare. Am vrut să mă las acum mai bine de un an, dar nu am reuşit. Poate voi reuşi cu ajutor specializat, cu ceva tablete.”
Olah Karol

„Am fumat de la 18 ani şi de şapte ani m-am lăsat. În jur de 57 de ani am fumat. Şi câteodată m-ar tenta să iau ţigara din nou, dar mă gândesc că, dacă o iau odată nu mă mai pot lăsa. Dar am eu o ambiţie, dacă am spus odată nu, aşa va fi.”
Caracosta Nicolae

Indisciplina parlamentarilor bate majoritatea în Parlament

May 31, 2011

Coaliţia guvernamentală a redobândit superioritatea numerică în Senat. Sentorul Ioan Toma s-a înscris în UNPR aducând din nou numărul voturilor Puterii la 69. Luni, pentru două ore, PSD şi PNL preluaseră majoritatea prin transferul senatorului PDL Şerban Rădulescu. Senatorul Corneliu Grosu, preşedinte al UNPR Mureş, spune că venirea lui Toma a adus un vot în plus Puterii, dar nu rezolvă problema de bază şi anume indisciplina parlamentarilor. “Egalitatea este perfectă, cu venirea lui Toma s-a câştigat un vot în favoarea Puterii. Dacă am fi puţin mai responsabili şi dacă orgoliile de partid multe din proiectele de lege care sunt pe lista oridinii de zi ar trece mai repede. Oricum s-a întâmplat şi ieri sunt multe texte de lege care nu trec pentru că nu sunt votate de Putere, nu trec pentru că nu sunt votate de opoziţie pentru că, ştiţi cum e cu majoritatea, dacă din rândul celor care sunt prezenţi ar vota toţi atunci am avea scoruri diferenţiate de un singur vot, ori întotdeauna fie că sunt duşi pe la ministere, fie că sunt absenţi din alte motive unii dintre colegi nu sunt prezenţi în sală, fie că nu votează, sunt şi asemenea cazuri. S-a văzut că la o lege importantă în Camera Deputaţilor miniştri nu au votat. Nu cometăm de ce şi cum”, a spus Grosu.
Senatorul mureşean este de părere că legile nu ar mai fi adoptate tacit dacă parlamentarii ar fi prezenţi la muncă. „Dacă am fi aceste “tabere” prezente diferenţa ar fi de un vot şi atunci acel vot ar însemna, vorbesc de legile ordinare, şansa Puterii de a trece legile. Când este vorba de votarea legilor organice unde raportul nu mai este dat de majoritatea simplă, aici intervin alte considerente de votare. Cert este un singur lucru, nu majoritate dintr-o parte sau alta este cauza întârzieri şi la trecerea legilor în mod tacit ci indiscipline. În ultima perioadă nu există săptămână să nu lipsească de la şedinţele de plen astfel încât să nu avem cvorum. Pe mine acest lucru mă deranjează, şi nu numai pe mine”, a mai completat Corneliu Grosu.

Indisciplina criticată şi de Marko Bela

Vicepremierul Marko Bela este şi el nemulţumit de activitatea colegilor săi parlamentari din Coaliţie şi spune că sistemul de adoptare a legilor este "extrem de bizar", iar sistemul electoral este "extrem de defectuos". "Avem un sistem extrem de bizar al adoptării legilor: unele legi sunt adoptate definitiv în Senat, altele în Camera Deputaţilor. Dacă s-ar pierde majoritatea în una din cele două Camere, asta ar însemna că un anumit pachet de legi n-ar putea fi votat de majoritate. Nu cred în acest moment să avem o astfel de problemă. După cum vedeţi, unii pleacă, alţii vin", a declarat, la RFI, vicepremierul. Senatorul UDMR crede că există o problemă legată de instabilitatea partidelor politice şi una legată de indisciplina senatorilor şi deputaţilor români. "Avem o problemă în ceea ce priveşte stabilitatea partidelor politice. Atunci când parlamentarii pot ieşi dintr-un partid, pot intra în alt partid, asta înseamnă că noi nu prea avem programe şi ideologii, doctrine foarte bine închegate. Pe mine nu mă îngrijorează ceea ce s-a întâmplat ieri la Senat, mă îngrijorează faptul că de luni de zile, nu se reuşeşte un vot pozitiv asupra unor proiecte nici în Camera Deputaţilor şi câteodată avem o majoritare aparentă, dar în acelaşi timp nu există o prezenţă. Funcţionează în cazul tuturor parlamentarilor, indiferent dacă este vorba de partea guvernamentală sau de opoziţie un anumit populism, mai ales în cazul unor teme mai delicate şi în mod incontestabil relaţiile inter-etnice în continuare constituie un subiect delicat", a mai explicat Marko Bela.

Producţiile Teatrului 74 la Festivalul Internaţional de la Sibiu

May 31, 2011

Evenimentul teatral etalon al României este fără doar şi poate Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, care a debutat vineri, 27 mai, eveniment care a ajuns în acest an  la ediţia a XVIII-a. Printre cei care vor participa la acest prestigios eveniment cultural se numără şi Teatru 74, care va fi prezent cu patru producţii. Prima a intrat deja în atmosfera festivalului,  spectacolul True West, în regia lui Vlad Massaci, a cărui reprezentaţie a avut loc luni, 30 mai.
Alături de spectacolul lui Vlad Massaci, vor onora cu prezenţa la FITS Sibiu 2011, încă alte trei spectacole, Joc fără manual de întrebuinţare, având la bază textul scris de Roxana Pântice „The H(eden) Garden”, (Alexandra Pâzgu) şi „Banyavirag” (Flori de mină) de Szekely Csaba, spectacole realizate în cadrul Proiectului de Artă Teatrală din Regiunile Centru şi Nord-Vest, demarat de Teatru 74, care vor primi aplauzele publicului prezent la festival în zilele de 3 şi 4 iunie. “Contează foarte mult pentru noi,  pentru cei care au participat la proiect aceste apariţii în festivaluri. Este rodul muncii noastre până la urmă. E bucuria de a împărtăşi acest rezultat în alte spaţii, în alte locaţii. Sunt roadele muncii lor, a noastre, un proiect foarte bine ancorat, practic este examenul proiectului, cu aceste spectacolele care participă în festivaluri. Prezenţa la Sibiu este una din finalităţile proiectului, pe care l-am prevăzut la momentul scrieruii proiectului. De acolo până a pune în practică, este această muncă depusă în cadrul acestui proiect. Poate fi şi o rampă de lansare pentru ei, dar cel mai important lucru este absorţia lor pe piaţa muncii”, a declarat Theo Marton, directorul executiv al Teatrului 74.

“Pentru cultură este o carte de vizită”

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu rămâne unul din locurile poate cele mai râvnite de cei care slujesc în slujba teatrului, prezenţa acestora certificând valoarea artisică, etalonul de bază al festivalului sibian. “Este foarte important acest festival de la Sibiu. Am fost prezent acolo încă de acum şase ani, ca spectacor, şi atmosfera de acolo este una fabuloasă. Tot oraşul e zguduit de tot ce se întâmplă, şi este exemplul cel mai bun cum o activitate culturală poată să dea o identitate unui oraş. Dincolo de faptul că s-a refăcut centrul istoric, şi că te simţi într-un oraş european, Sibiul a devenit foarte cunoscut prin acest festival, ceea ce înseamnă foarte mult. Pentru cultură este o carte de vizită, a unei întregi ţări deoarece este unul internaţional care şi-a câştigat deja un nume în festivalurile de teatru din lume”, a precizat Theo Marton.

Talentul şcolilor de artă din 11 judeţe, la Palatul Culturii

May 31, 2011

Palatul Culturii din Târgu-Mureş a fost în perioada 30-31 mai  gazda celei de a X-a ediţii a Festivalului “Zilele Şcolilor de Arte”, eveniment organizat de Centrul Judeţean pentru Cultură Tradiţională şi Educaţie Artistică, secţia Şcoala Populară de Arte,  care a reunit elevi ai şcolilor Populare de Arte din judeţele Alba, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Caraş-Severin, Cluj, Dâmboviţa, Maramureş, Mureş, Satu-Mare, Sălaj şi Suceava. Deschiderea festivalului a avut loc luni, 30 mai, cu vernisajul expoziţiei Arte vizuale, în holul Palatului Culturii, unde au expus elevii şcolilor de artă participante în festival, la secţiunea pictură şi artă fotografică. A urmat apoi un spectacol la Secţiunea “Muzică clasică” şi “Coregrafie”, în Sala Mare a Palatului Culturii, unde cei mai talentaţi elevi şi-au etalat calităţile artistice în faţa unui public poate prea puţin numeros faţă de talentul etalat pe scenă de cei prezenţi.

Zece ani de tradiţie

Festivalul a continuat marţi, 31 mai, în aceeaşi locaţie, cu un spectacol al celor mai talentaţi elevi ai şcolilor de artă prezente la Târgu-Mureş la secţiunile muzică uşoară, muzică populară şi coregrafie. “Festivalul a debutat în urmă cu zece ani, timid, dar care a crescut în valoare în toţi aceşti ani. Expun în deschiderea ediţiei din acest an a festivalului elevi ai şcolilor populare de artă din mai multe centre din ţară. Autorii acestor lucrări expuse în holul Palatului Culturii sunt elevi ai acestor şcoli, mai tineri sau mai puţin tineri, acesta este unul din avantajul şcolilor de arte, ca instituţie de cultură, că deschid porţile tuturor, indiferent de vârstă, şi oricine are talent şi motivaţie poate veni la Şcoala de Artă. Unii pot face din artă o competiţie, şi vor urma învăţământul vocaţional. Dar pentru mulţi arta va rămâne ca un hobby, dar toţi vor fi la fel de câştigaţi pentru că vor şti să preţuiască o operă de artă. De aceea nu ne vom da bătuţi, cu toate greutăţile existente, în care cultura trece printr-o prioadă deosebit de grea, activitatea continuă, şi cred că acest lucru este cel mai important. Să ne bucurăm aici la acest festival, în acest loc deosebit, care ne-a fost pus la dispoziţie de Consiliul Judeţean, finanţatorul principal al instituţiei noastre”, a declarat Mihaela Dohotariu, directorul Centrulului Judeţean pentru Cultură Tradiţională şi Educaţie Artistică Mureş.
Nu putem trece neobsevată audienţa scăzută a festivaluluii, târgumureşenii au onorat în număr prea mic talentul artistic al celor care sfidează frumos, dar mai ales necesar o stare anormală a lucrurilor în care arta, cultura, e de multe ori scoasă de pe lista de priorităţi a noastră, a tuturor.

EVENIMENT – DGA:Politia Rutiera, cea mai vulnerabila la coruptie

May 31, 2011

Potrivit reprezentantilor Directiei Generale Anticoruptie (DGA), politistii de la Rutiera sunt cei mai vulnerabili angajati ai Ministerului de Interne in ceea ce priveste coruptia.   Declaratia a fost facuta marti, 31 mai, la Sibiu,  de ...

EVENIMENT – ULTIMA ORA: Primarie depistata cu munca la negru

May 31, 2011

Angajati fara forme legale de munca la o primarie din judetul Mures. Asta au depistat inspectorii ITM Mures, la sfarsitul lunii mai, in urma controalelor efectuate . Deocamadata nu au fost date mai multe detalii referitoare la primaria in cauza si la...

EVENIMENT – ANI vrea sa confiste averea fostului deputat PSD Claudiu Pop

May 31, 2011

Proaspat intrat in sondajele USL, la doar o saptamana dupa ce a obtinut cel mai bun scor pentru ocuparea functiei de primar al municipiului Oradea, directorul Companiei de Apa Oradea, Claudiu Pop a fost cercetat de Agentia Nationala pentru Integritate,...

Next Page »

Stiri si Massmedia www.TOP21.ro Top25.ro - Noi te promovam pe Internet ! Romanian Top 30 Bancuri Stiri Online - cel mai bun site de stiri online Top66 Statistici