2010 January | Stiri din Tg Mures

EDITORIAL – Profesori revoltaţi, nu degeaba…

January 31, 2010

Profesorii se pregătesc să picheteze Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în cursul săptămânii viitoare. Motivele - pentru că sunt mai multe - se referă la tăierea sporului de 15%, acordat dascălilor care au obţinut diploma de doctor, precum şi eliminarea sumelor de bani pe care profesorii le primesc, în prezent, datorită contractelor colective de muncă.

Aceste măsuri sunt prevăzute în cadrul unei Ordonanţe de Urgenţă, pe care reprezentanţii profesorilor o vor ataca la Curtea Constituţională.

Potrivit presei centrale, preşedintele Federaţiei „Alma Mater", Anton Hadăr, a declarat că „sporul de doctorat ar mai putea fi acordat doar în acest an, întrucât chiar dacă îl va elimina, guvernul va vira suma de bani prin intermediul unei indemnizaţii de compensare tranzitorie, însă de anul viitor, vom rămâne fără aceşti bani. Problema e că prin ordonanţa de urgenţă nu mai putem să negociem alte sporuri ce nu sunt cuprinse în lege, dar care au fost stabilite prin contractele colective de muncă, cum ar fi sporul de stabilitate care se acordă personalului nedidactic."

De acord! Ministerul Educaţiei a făcut, din nou, greşeala de a nu se consulta cu sindicaliştii din învăţământ, care au toate motivele să fie revoltaţi. Nu pentru că nimeni nu le-a cerut părerea, ci mai degrabă, pentru faptul că sunt puşi, încă o dată, într-o situaţie extrem de delicată. Ordonanţa 114/2009 privind reducerea a 15.000 de posturi din sistemul educaţional este completată cu o nouă Ordonanţă Guvernamentală, cred, aberantă. Pe lângă faptul că profesorii, mai ales cei debutanţi, nu sunt nici pe departe suficient motivaţi financiar, Ministerul Educaţiei doreşte să taie şi sporul de 15%, acordat dascălilor care au reuşit, adesea prin muncă grea, să obţină diploma de doctorat. Nu mi se pare justificat, nici din punct de vedere a reducerii cheltuielilor bugetare şi nici din punct de vedere moral. Nu este de mirare că sindicaliştii din învăţământ sunt supăraţi şi trebuie să recurgă la diferite forme de protest, pentru a-şi face auzite vocile.

Cadrele didactice au devenit, de-a lungul anilor, o categorie de-a dreptul stigmatizată a societăţii. Într-adevăr, există grave deficienţe de sistem în învăţământul românesc, dar acest lucru nu i se poate imputa exclusiv profesorilor, pentru că procesul instructiv-educativ este reglementat, întâi de toate, de lege, cea a educaţiei naţionale. Cât de coerentă este aceasta, o ştim cu toţii.

Dacă prin astfel de măsuri se doreşte reforma educaţională sau economisire la bugetul de stat, atunci ne aflăm, cu siguranţă, pe un drum greşit. Aceste deziderate se obţin prin politici educaţionale şi economice coerente şi nu pe spinarea profesorilor.

Pentru că unii chiar sunt competenţi şi pot avea un impact major asupra generaţiei tinere şi chiar dacă nu câştigă mulţi bani, pot influenţa, în mare măsură, viitorul ţării. Să nu uităm, dar să nici nu profităm - în sens peiorativ, fireşte - de acest lucru!

Dănuţ Ştefănescu: „Anul acesta sper să începem rezolvarea cu adevărat a problemelor de mediu din judeţul Mureş”

January 31, 2010

Reporter: Cum va arăta 2010 în judeţul nostru, având în vedere că previziunile arată un an plin de probleme financiare şi sociale?



Dănuţ Ştefănescu: În judeţul Mureş, cred că nu va fi foarte greu din punct de vedere economic. Cred într-o redresare cât de curând şi poate chiar de la începutul verii se va simţi această redresare. Aş vrea să vorbesc mai mult din punct de vedere al mediului, unde în judeţul Mureş va fi un an mult mai bun decât în ceilalţi ani. Sperăm să înceapă finanţarea pentru proiectele pe care le tot discutăm şi le pregătim de câţiva ani, să începem lucrul la aceste proiecte. Aici mă refer la managementul integrat al deşeurilor iar în acest an sperăm că vor începe lucrările la depozitul regional de deşeuri dar şi la staţiile de transfer. În ceea ce priveşte bicapa cu cele trei bataluri, care pun în pericol Târnava Mică, în acest an credem că va fie finanţat studiul de fezabilitate, să putem începe şi reabilitarea acestei zone. Este o problemă nerezolvată de 20 de ani. Din punctul de vedere al Agenţiei pentru Protecţia Mediului, sunt sigur că nu vom avea un an rău şi se preconizează chiar şi îmbunătăţirea şi modernizarea clădirii. Sper să înceapă construcţia măcar a unei dintre centurile din Târgu-Mureş şi să începem rezolvarea cu adevărat a problemelor de mediu din judeţul nostru. Nu vreau să uit nici combinatul, unde, probabil se va revizui autorizaţia integrată de mediu de către Sibiu şi vor fi făcute investiţii care să diminueze emisiile de amoniac care deranjează aşa de mult toţi locuitorii din municipiul Târgu-Mureş.











R.p: Am putea enumera care sunt sectoarele cele mai grav afectate de criza economică?



D.Ş: În prima parte a anului, cele mai afectate vor fi societăţile comerciale cu capital privat. Primul semestru a fost întotdeauna mai greu pentru această categorie, dar sper ca în partea a doua a anului să înceapă să funcţioneze aceste societăţi, în special cele care au fost bine manageriate şi au avut o gândire bună.



Rep: În calitate de director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului, ce vă propuneţi să faceţi, pentru ca populaţia să treacă mai uşor peste această criză economică?



D.Ş: În primul rând, îmi doresc să reuşesc modernizarea sediului, un sediu în care circuitele să fie bine puse la punct, relaţia cu publicul să se facă chiar în aceste încăperi şi nu în ultimul rând, rezolvarea problemelor de mediu din judeţul Mureş, pentru că după atâţia ani de realizare de proiecte, la sfârşitul anului, să se vadă că s-a făcut ceva.



R.p: Ce sfaturi daţi mureşenilor? Ce ar trebui să facă pentru a trece mai uşor peste această perioadă?



D.Ş: Sfatul meu este să fie mai cumpătaţi în această perioadă, mai atenţi cu cheltuirea banilor pentru că principalul efect al crizei este lipsa banilor. Să facă doar cheltuielile absolut necesare şi cred că se poate trăi în această perioadă şi cu ceea ce au, nu trebuie neapărat să-şi risipească banii.

Măsuri pentru sănătate

January 31, 2010

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, şi-a prezentat joi la Tîrgu-Mureş, priorităţile din sistemul medical  pe care le-a consemnat în programul de guvernare. Spitalele, pensiile medicale, dar şi problema caselor judeţene de asigurări de sănătate au fost aduse în discuţie de către ministrul Cseke Attila.

Ministrul Sănătăţii a dat asigurări că va face schimbări la conducerile unor spitale din ţară în foarte scurt timp. La Tîrgu- Mureş, conform listei  finalizate de către PD-L şi UDMR, care şi-au împărţit deconcentratele, conducerea Spitalului Clinic Judeţean ar trebui să revină UDMR, iar Ladislau Schwartz, de etnie maghiară, însă membru PD-L, ar trebui schimbat din funcţie, conform algoritmului. Ministrul Cseke Attila nu a vrut să facă vreun comentariu despre această situaţie de la nivel local.

„Sper că aţi observat că după foarte mulţi ani, eu sunt primul ministru al sănătăţii care nu am reorganizat conducerea spitalelor. Până în prezent nu am schimbat nici un manager de spital, ceea ce nu înseamnă că mâine nu voi schimba 10”, a declarat Cseke Attila, Ministrul Sănătăţii.

Cseke Attila a spus că are soluţii pentru cei ce “abuzează de sistem”. Astfel, are în vedere  pensiile medicale. Acestea vor fi controlate în fiecare judeţ, iar acolo unde se depistează un număr foarte mare de persoane pensionate pe caz de boală, ministerul va lua măsuri. Măsuri în acest sens s-au aplicat într-un judeţ, unde, cei care vor să se pensioneze trebuie să meargă la Bucureşti.  De asemenea, Cseke Attila a ameninţat cu decapitări la Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate care au pus în pericol activitatea farmaciilor.

CSS MUREŞ aduce premii acasă

January 31, 2010

În luna ianuarie au avut loc multe competiţii sportive la care elevii mureşeni de la cluburile şcolare ne-au reprezentat cu succes.

În data de 23 ianuarie 2010, la Corund s-a desfăşurat Memorialul “Lorincz Marton” la lupte libere. Elevii antrenaţi de profesorul Florin Trifan au obţinut mai multe premii după cum urmează:

Bucur  Ionuţ, cat.  63 kg – locul  II

Racoţan  Tudor, cat.  30  kg – locul  III

Racoţan  Vlad, cat. 35 kg – locul  III

Bologh  Barni, cat. 34  kg – locul  III

Cătană  Ionuţ, cat. 73  kg – locul  III

 Bodo  Endre, cat. 55  kg – locul  III

 Paglisan  Zoltan, cat. 100  kg – locul  III

 Flueraş  Daniela, cat. 67  kg – locul  III

    Sportivii antrenaţi de profesorul Lupaşcu Romeo au reuşit să aducă acasă locul  VII ocupat de  Ungvari  Kinga  (5  meciuri câştigate din  11  jucate) şi locul  VIII, ocupat de Daniel  Zsombor (4  meciuri  câştigate din  11  jucate), în cadrul competiţiei  de tenis de masă TOP  12  la  juniori  II. Concursul s-a desfăşurat la Slatina,   în  perioada  22 – 24  ianuarie  2010.

    Din păcate unii s-au întors şi cu un gust amar de la competiţiile care au avut loc. Echipa de volei feminin CSU Medicina– CSS 2  Tîrgu– Mureş, antrenată de profesorul Vasile Racolţa, a pierdut meciul cu CNMB Râmnicu- Vâlcea scor 0-3, meci din etapa a VIII-a  retur, din  cadrul  Campionatului  Naţional  de  junioare  I.

Şef nou la DNA

January 31, 2010

Elena Curcă este noul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie Mureş, pentru o perioadă de 6 luni de zile. Înlocuirea procurorului Marin Sandu  vine ca urmare a pensionării acestuia, iar propunerea de delegare a venit din partea procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar. Elena Curcă este magistrat cu o experienţă de peste 13 ani, perioadă în care a lucrat ca procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Mureş, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tîrgu Mureş, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tîrgu-Mureş, iar din anul 2003 a fost delegată procuror la DNA – Serviciul Teritorial Tîrgu-Mureş, fiind numită la acelaşi serviciu în anul 2004.

Potrivit Regulamentului de ordine interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, între atribuţiile procurorului şef al serviciului teritorial figurează coordonarea, îndrumarea şi controlul activităţii personalului din serviciu, a activităţii de urmărire penală desfăşurate de procurori şi de ofiţerii de poliţie judiciară, confirmarea rechizitoriilor întocmite de procurorii din serviciu, efectuarea urmăririi penale în dosare ale serviciului şi participarea la şedinţele de judecată, precum şi examinarea legalităţii şi temeiniciei soluţiilor de netrimitere în judecată

Se desfiinţează Oficiul pentru consultanţă agricolă

January 31, 2010

Oficiul Judeţean pentru Consultanţă Agricolă se desfiinţează.  În cadrul şedinţei Consiliului Judeţean Mureş de joi, consilierii judeţeni au luat în discuţie preluarea angajaţilor acestei instituţii şi urmează să  stabilească regulamentul cadru pe baza căruia va funcţiona instituţia nou înfiinţată. Chiar dacă la început au fost dispute pe această temă consilierii judeţeni s-au conformat şi au votat hotărârea.

Mihai Poruţiu, consilier judeţean, declară că „în mod evident această instituţie va trece în subordinea Consiliului Judeţean şi va fi bine precizată. Haideţi să nu ne uităm la amănunte, că nu este o ordonanţă de guvern şi că este o hotărâre.”

Noua instituţie se va numi  Camera Agricolă a judeţului Mureş şi  va avea, de principiu aceleaşi atribuţii ca şi cele pe care le-a avut OJCA. În proiectul de hotărâre privind trecerea Camerei Agricole în subordinea Consiliului Judeţean Mureş este prevăzut faptul că instituţia nu are obligaţia să preia întregul personal angajat la Oficiul Judeţean pentru Consultanţă Agricolă.

Munca temporară, soluţie anti-şomaj

January 31, 2010

Combaterea şomajului în judeţul Mureş prin muncă temporară se organizează în fiecare an, însă acum  pare a fi o mană cerească pentru cei în căutarea unui loc de muncă pe timp de criză. Consiliul Judeţean Mureş a stabilit un program de ocupare temporară a forţei de muncă din rândul şomerilor din judeţ. Unităţile administrativ teritoriale au solicitat  693 locuri de muncă, însă în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mureş figurează 400 de locuri. Primăriile vor trebui  să repartizeze locurile de muncă subvenţionate pe lucrări şi activităţi pentru dezvoltarea comunităţii locale respective şi să le distribuie angajatorilor care le organizează, pe baza contractelor atribuite. La Tîrgu-Mureş au fost repartizate 44 de locuri, Reghin 3, Sighişoara 17, Târnăveni 20, Sărmaşu-9, iar la Luduş, Sângeorgiu, Sovata, Ungheni câte 6 locuri.

În vizor: Microîntreprinderile

January 31, 2010

Guvernul doreşte să aducă bani la bugetul de stat prin orice mijloace şi cât mai curând posibil. Strategia s-ar putea dovedi, însă, deficitară din mai multe puncte de vedere. Sectorul privat a fost, şi aşa, supus unei presiuni extraordinare în cursul anului trecut, multe întreprinderi ajungând să treacă prin procesul insolvenţei.

Pe timp de criză economico-financiară mărirea taxelor sau a impozitelor poate reprezenta o soluţie, dar numai pe termen scurt. Statele europene dezvoltate chiar au recurs la scăderea unor taxe, pentru a motiva întreprinzătorii şi pentru a atrage investitori străini în ţară.

În România lucrurile stau, însă, altfel. Dacă până acum întreprinzătorii mici şi mijlocii au trebuit să facă faţă unor politici fiscale aberante, acum a venit rândul microîntreprinderilor.

Într-un comunicat, remis de Ministerul Finanţelor Publice, aflăm că „în conformitate cu prevederile art. 107 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sistemul de impozitare pentru microîntreprinderi, a avut o aplicabilitate limitată în timp, respectiv până la data de 31 decembrie 2009, prin modul de reglementare a cotelor de impozitare numai pentru anii 2007-2009."

Astfel, începând cu data de 1 ianuarie 2010, microîntreprinderile, care până la data de 31 decembrie 2009 au aplicat prevederile Titlului IV din Codul fiscal (impozitul pe veniturile microîntreprinderilor), vor intra în categoria contribuabililor plătitori de impozit pe profit, potrivit Titlului II „Impozitul pe profit" din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Mai pe înţelesul tuturor, microîntreprinderile, care, până la sfârşitul anului trecut, plăteau un impozit de 3% pe venit sunt trecute, automat, în categoria plătitorilor cotei unice de 16% pe profit. Acest lucru înseamnă, practic, că firmele (microîntreprinderi) trebuie să decidă ce vor face în perioada imediat următoare, şi anume se vor transforma în persoane fizice autorizate (dar aici situaţia devine complicată, când vine vorba de angajări), îşi vor asuma plata cheltuielilor suplimentare, respectiv a cotei unice, sau îşi vor desfiinţa afacerea.

Din păcate, însă, urmărind mersul vânzărilor în această perioadă, a ajunge pe profit devine o sarcină grea, iar impozitele, taxele şi cheltuielile suplimentare, în general, ar putea falimenta mai multe microîntreprinderi. 

Piaţa Bocskai, în Miercurea Nirajului

January 31, 2010

Consilierul local al oraşului mureşean Miercurea Nirajului, Csiki Sándor, ne informează asupra faptului că, în cursul zilei de miercuri, 27 ianuarie, au trecut de votul Consiliului trei iniţiative majore.

Prima se referă la schimbarea denumirii centrului istoric al Miercurii Nirajului. Iniţiativa este veche de opt ani, iar votul de miercuri a fost a patra încercare în acest sens.

Consilierii locali din Miercurea Nirajului au votat, în unanimitate, în favoarea schimbării denumirii centrului istoric al oraşului, care va purta numele de „Piaţa Bocskai.”

Un al doilea punct pe agenda Consiliului l-a constituit acceptarea, de la o asociaţie apropiată partidului FIDESZ din Ungaria, şi plasarea în centrul oraşului a bustului regelui Csaba. Consilierii au votat, în unanimitate, în favoarea acestei decizii.

Nu în ultimul rând, cu 8 voturi pentru şi 7 împotrivă, consilierii din Miercurea Nirajului au decis retragerea hotărârii referitoare la demolarea şcolii din centrul oraşului, în locul căreia ar urma să fie construită o biserică ortodoxă. Este de menţionat, însă, că pentru a trece, iniţiativa avea nevoie de două treimi din voturile exprimate.

Situaţia înmatriculărilor şi a permiselor de conducere

January 31, 2010

Anul 2009 a adus creşteri semnificative în judeţul Mureş, atât în ceea ce priveşte numărul permiselor eliberate, cât şi numărului de examinări planificate pentru obţinerea permisului de conducere. La Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de conducere şi Înmatriculare a vehiculelor Mureş au fost emise cu 1500 mai multe premise de conducere în 2009, faţă de anul 2008 şi au fost programate 38.000 de persoane pentru obţinerea permisului, faţă de 37.882,cât erau în 2008.

În schimb, pe linie de înmatriculări au fost emise 25.310 de certificate de înmatriculare, faţă de aproximativ 30.000 în anul 2008, o diferenţă de 5000. În aceleaşi timp, numărul autovehiculelor din parcul auto Mureş a crescut cu aproximativ 7000 faţă de anul 2008.

Ioan Băcilă, şef Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de conducere şi Înmatriculare a vehiculelor Mureş, spune că “numărul maşinilor care se scot din circuit este întotdeauna mai mic decât numărul celor care se înmatriculează, atât cele noi, cât şi cele aduse de afară.”

În cadrul Biroului Permise de Conducere şi Examinare în 2009 au fost emise un număr de 27.544 de permise de conducere, faţă de 25.934, emise în 2008, din care 365 de preschimbări, faţă de 678 de preschimbări în anul 2008.

În cursul anului 2009 au fost planificate şi examinate un număr de 38.000 de persoane, faţă de 37.882 de persoane în 2008. La proba teoretică  au fost examinaţi aproape 30.000 de candidaţi, dintre care doar 11.800 au fost declaraţi admişi, ceea ce reprezintă un procent de promovabilitate de 39,49 la sută, fiind organizate un număr de 249 de examene. Media candidaţilor la proba teoretică este de 121 de candidaţi pe zi. La proba practică au fost organizate 245 de examene, au fost planificaţi 12.900 de candidaţi, iar din 11.700 examinaţi, au fost declaraţi admişi 9.181, un procent de 78, 69 la sută.

Marius Paşcan, prefect, precizează că “au fost examinate 29.830 de persoane pentru obţinerea permisului de conducere, eliberate 27.544 de permise,au fost organizate 249 de examene pentru obţinerea permiselor şi au fost soluţionate 25.320 de cereri de solicitări de înmatriculare.”

Numărul total al posesorilor de permise de conducere din judeţul Mureş, în anul 2009, a fost de 192.565, faţă de 186.113, în anul 2008.

Next Page »

Stiri si Massmedia www.TOP21.ro Top25.ro - Noi te promovam pe Internet ! Romanian Top 30 Bancuri Stiri Online - cel mai bun site de stiri online Top66 Statistici