2001 December | Stiri din Tg Mures

Protocol pentru reducerea poluării

December 4, 2001

Ministrul Mediului şi Pădurilor, Borbely Laszlo, a anunţat ieri, la Tîrgu-Mureş, finalizarea protocolului cu investitorii combinatului Azomureş privind reducerea emisiilor poluante. Potrivit documentului, managerii turci vor avea de respectat termene stricte în ceea ce priveşte investiţiile în instalaţii pentru diminuarea noxelor.



Negocierile dintre combinat şi Ministerul Mediului au demarat în luna februarie. În urma discuţiilor, investitorii de la Azomureş s-au angajat să realizeze o serie de investiţii pentru reducerea emisiilor poluante. Ministrul Borbely Laszlo a precizat că, în cazul în care conducerea colosului industrial nu îşi va respecta angajamentele din protocolul cu autorităţile, acestea vor aduce în discuţie reanalizarea autorizaţiei de mediu. Pentru investiţiile programate, combinatul Azomureş va contracta două credite. Negocierile cu băncile au fost, de altfel, şi motivul pentru care autorităţile au amânat discuţiile privind o nouă autorizaţie de mediu. Şi asta, pentru că prelungirea negocierilor ar fi însemnat pierderea banilor pentru investiţii.  





 „Au venit cu o ofertă concretă de a face două tipuri de investiţii. Una până la sfârşitul anului 2011, în valoare de peste 20 de milioane de dolari, şi una până în 2015, de circa 116 milioane de dolari.  Facem un protocol cu ei, în care ei se angajează să termine prima investiţie până la sfârşitul anului 2011. Evident, avem toată libertatea, vorbesc de minister, de agenţia din Sibiu şi toţi cei implicaţi, ca, în cazul în care ei nu fac aceste investiţii, imediat să reanalizăm autorizaţia.” Borbely Laszlo, ministrul Mediului şi Pădurilor

Aspecte de muzică barocă la UAT

December 4, 2001

Cu ocazia celei de-a 325-a aniversări a compozitorului german  Johann Sebastian  Bach catedra de Pedagogie Muzicală al Facultăţii de Muzică din cadrul Universitatea de Arte Tg-Mureş anunţă desfăşurarea celei de-a III-a ediţii a Sesiunii de comunicări ştiinţifice a studenţilor BACH – 325  cu tema „Aspecte de muzică barocă – Practici de performanţă şi stil”.

Prezenta ediţie se va desfăşura în data de 29 aprilie 2010, cu începere de la orele 14.00, în Foaierul Universităţii de Arte. Iniţiatorii şi coordonatorii acestui proiect sunt conf. univ.dr. Lucian-E. Roşca

şi lect. univ. dr. Ramona Preja.



Cuvânt de deschidere:

conf.univ.dr. Attila GÁSPÁRIK - Rector

prof.univ.dr. Sorin CRIŞAN - Prorector

conf. univ.dr. Lucian-E. ROŞCA -  secretar ştiinţific  al Facultăţii de Muzică  

Prezentarea lucrărilor, a recitalului instrumental şi coral: studenţii anilor I-III, pregătiţi de lect. univ. dr Paul Miereanu şi lect. univ. Carmen Mihăescu, pian.

Sunteţi aşteptaţi cu drag!

„Tigrii” promovează baschetul în şcoli

December 4, 2001

Totul pentru a promova acest sport în rândul copiilor şi pentru atragerea acestora către baschet. Atât pentru „tigrii”, cât şi pentru echipa feminină B.C. Sirius, această demonstraţie a fost o adevărată plăcere. Pentru a încinge atmosfera, echipa B.C. Mureş i-a invitat în teren şi pe elevii liceului. Aceştia au fost mai mult decât încântaţi să îşi înfrunte idolii. Acţiunile de acest gen ale celor două formaţii de baschet nu se opresc aici.

Următoarea destinaţie a baschetbaliştilor este Gimnaziul „Tudor Vladimirescu”.



„Este pasul doi, staţia a doua a acestui program pe care îl facem împreună cele două cluburi, B.C. Mureş şi B.C. Sirius, pentru a atrage copiii la baschet; şi fete şi băieţi.”

 Kiss Istvan, preşedinte B.C. Sirius



„Cred că este o sărbătoare în viaţa copiilor că se pot întâlni şi pot juca pe acelaşi teren cu JuJuan Cooley, cu Jakab cu Pora şi cu alţii. Noi vom mai face, înainte de plecarea jucătorilor, asemenea întâlniri.”

 Szalkay Jozsef, preşedinte B.C. Mureş



„A fost destul de bine. M-am distrat mult şi mi-a plăcut să joc cu favoriţii mei.”

Galfi Agota, jucătoare B.C. Sirius



 „A fost foarte frumos pentru că umblăm la fiecare meci şi sunt favoriţii noştri, îi susţinem întotdeauna. Favoritul meu nu a fost aici, e Marius Pociukonis.”

Balogh Andrea, jucătoare B.C. Sirius



„Ne bucurăm că sunt într-un număr aşa de mare. Sperăm să crească cât de mari, să rezistăm şi noi în campionatul acesta, că să aibă un viitor cât mai strălucit în sport.”

Cristian Jakab, jucător B.C. Mureş



„Copiilor întotdeauna le-a plăcut să facă mişcare, şi sunt plini de energie. Pentru asta e un lucru bun, această acţiune. Din partea clubului, şi din partea şcolii.”

Cătălin Vlaicu, jucător B.C. Mureş



 „O idee foarte bună şi mi-ar face plăcere mai ales acuma, că am terminat acest campionat, să avem cât mai multe acţiuni de genul acesta. E o idee bună pentru promovarea baschetului în rândul tinerilor.”

Vlad Pora, jucător B.C. Mureş



„Este o idee minunată. Copii trebuie să înveţe de la început. În America începem să învăţăm baschet de pe la 3 sau 4 ani. Este un lucru foarte bun şi mă simt bine când iau parte la aşa ceva. De fiecare dată când este un astfel de eveniment, mă bucur să particip.”

JuJuan Cooley, jucător B.C. Mureş

Străini ilegali

December 4, 2001






82 de străini au fost depistaţi cu şedere ilegală în judeţul Mureş în anul 2009, cu şapte mai mulţi decât în anul precedent. Faţă de 72, câţi au fost în 2008, 83 de străini au fost sancţionaţi contravenţional, iar valoarea amenzilor se ridică la suma de 32.700 de lei, acum doi ani fiind de 25.700 de lei.


“Din cei 1365 de străini aflaţi în evidenţe, un procent de 7% au drept de şedere permanentă, 39 % au drept de şedere temporară, 50 % provin din state membre UE, iar 4 % se află în evidenţele urmăriţilor penal.


 


 


 


 În ceea ce priveşte şederea temporară, cei mai mulţi străini (49 %) sunt cei veniţi pentru reîntregirea familiei. Se observă că cei mai mulţi străini, respectiv 202, ceea ce reprezintă 15 %, provin din Republica Moldova”, a declarat comisar şef de poliţie Suciu Vasile, şef Serviciul pentru Imigrări al judeţului Mureş.


În anul 2009 au fost controlaţi 759 de străini şi s-a dovedit că 82 dintre aceştia erau stabiliţi ilegal.


“Lucrătorii serviciului efectuează controale în locurile şi mediile frecventate de străini, în instituţiile publice sau particulare, precum şi în incinta operatorilor economici, indiferent de proprietar sau deţinător, atunci când există date sau indicii cu privire la existenţa în aceste locuri sau medii a unor străini care nu respectă prevederile legale privind regimul străinilor în România”, a mai spus dl. Suciu.


Doi dintre cei depistaţi ilegal au fost conduşi cu escortă la Centrul de Imigrări Otopeni. Au fost date 63 de decizii de returnare, cele mai multe (15) în China, iar 17 cazuri au fost puse în legalitate prin prelungirea dreptului de şedere.


 

Sfaturi pentru tinerii afacerişti

December 4, 2001






Vestea proastă este că perioada de criză nu se va sfârşi curând, iar vestea bună este că cei care şi-au redus din timp cheltuielile, nu vor dispărea de pe piaţă, spune Marius Ghenea. De asemenea, acesta a mai precizat că, pentru a fi un antreprenor bun, nu trebuie neapărat să ai studii universitare, însă asta nu înseamnă că studiile nu sunt utile din multe puncte de vedere.


Spre deosebire de generaţiile antreprenoriale cum a fost generaţia mea, care a început în prima parte a anilor ’90, voi aveţi de învăţat din experienţele şi greşelile altora, nu trebuie să  le mai faceţi”, a explicat Marius Ghenea, antreprenor.


Cei care vor să înceapă cu succes o afacere trebuie să încerce să meargă pe val, să îşi facă cea mai bună echipă, să studieze dar să nu se bazeze pe studii, să înveţe din greşelile altora şi să nu încerce să fie ca alţii”, a precizat acesta.


“Toată lumea vrea să fie Google sau Youtube. E foarte riscant să fi mee to. Uneori e foarte riscant, e foarte probabil că nu vei reuşi”, a conchis acesta.


Antreprenorul valoros este acela care nu se gândeşte cum să facă mai repede bani ci care realizează un business de succes, asemenea oamenilor de afaceri de top din România.


 

Business day

December 4, 2001

 





 


La eveniment sunt aşteptaţi până la ora actuala 32 de invitaţi speciali, printre care şi trei internaţionali. Evenimentul cuprinde un set de 4 conferinţe şi 12 workshop-uri pe teme de antreprenoriat, management şi creativitate în afaceri. Junior Chamber International (JCI) Tîrgu-Mureş este o organizaţie nepolitică şi nonprofit a tinerilor manageri, antreprenori şi profesionişti din Tîrgu-Mureş şi judeţul Mureş, ce are misiunea de a oferi oportunităţi de dezvoltare care să îmbunătăţească abilităţile necesare tinerilor pentru a produce schimbări pozitive în comunitatea în care trăiesc. JCI Tîrgu-Mureş face parte din reţeaua mondială JCI, organizaţia numărul unu a tinerilor leaderi. JCI este prezent în 115 ţări, pe 5 continente şi are peste 200.000 de membri activi şi câteva milioane de alumni.


Scopul acestui eveniment este în primul rând dinamizarea mediului de afaceri din Mureş. Vrem să oferim nişte modele inspiraţionale  şi să oferim nişte reţete ale succesului din partea celor care au reuşit să pornească de la zero şi să ajungă în topul 300 milionari. Se adresează tuturor celor care vor să se dezvolte ca persoane, celor care vor să îşi dezvolte abilităţile de manager, de lider, de antreprenori”, a declarat Laszlo Pacso, preşedintele JCI Tîrgu-Mureş.


 

20 de tineri cu dizabilităţi instruiţi pentru câmpul muncii

December 4, 2001

Începând cu data de 1 Decembrie 2009, organizaţia non guvernamentală mureşeană, Fundaţia Creştină Rhema, derulează proiectul “Centru de incluziune socială prin terapie ocupaţională a tinerilor cu HIV/SIDA”  selectat spre finanţare în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007 – 2013, cofinanţat din Fondul Social European.  Proiectul, cu o durată de 18 luni, are ca obiectiv general înfiinţarea a 3 ateliere protejate în care să fie instruiţi şi pregătiţi pentru introducerea în câmpul muncii a 20 de tineri cu dizabilităţi.

      Formarea şi specializarea tinerilor pe 3 domenii diferite va mări şansele găsirii unui loc de muncă pentru aceştia. Prin acest proiect se urmăreşte crearea unor forme de inserţie pe piaţa muncii a persoanelor vulnerabile ce întâmpină dificultăţi în integrarea în câmpul muncii pentru valorificarea forţei de muncă locale.

Protocol pentru reducerea poluării

December 4, 2001

Ministrul Mediului şi Pădurilor, Borbely Laszlo, a anunţat ieri, la Tîrgu-Mureş, finalizarea protocolului cu investitorii combinatului Azomureş privind reducerea emisiilor poluante. Potrivit documentului, managerii turci vor avea de respectat termene stricte în ceea ce priveşte investiţiile în instalaţii pentru diminuarea noxelor.



Negocierile dintre combinat şi Ministerul Mediului au demarat în luna februarie. În urma discuţiilor, investitorii de la Azomureş s-au angajat să realizeze o serie de investiţii pentru reducerea emisiilor poluante. Ministrul Borbely Laszlo a precizat că, în cazul în care conducerea colosului industrial nu îşi va respecta angajamentele din protocolul cu autorităţile, acestea vor aduce în discuţie reanalizarea autorizaţiei de mediu. Pentru investiţiile programate, combinatul Azomureş va contracta două credite. Negocierile cu băncile au fost, de altfel, şi motivul pentru care autorităţile au amânat discuţiile privind o nouă autorizaţie de mediu. Şi asta, pentru că prelungirea negocierilor ar fi însemnat pierderea banilor pentru investiţii.  





 „Au venit cu o ofertă concretă de a face două tipuri de investiţii. Una până la sfârşitul anului 2011, în valoare de peste 20 de milioane de dolari, şi una până în 2015, de circa 116 milioane de dolari.  Facem un protocol cu ei, în care ei se angajează să termine prima investiţie până la sfârşitul anului 2011. Evident, avem toată libertatea, vorbesc de minister, de agenţia din Sibiu şi toţi cei implicaţi, ca, în cazul în care ei nu fac aceste investiţii, imediat să reanalizăm autorizaţia.” Borbely Laszlo, ministrul Mediului şi Pădurilor

Stiri si Massmedia www.TOP21.ro Top25.ro - Noi te promovam pe Internet ! Romanian Top 30 Bancuri Stiri Online - cel mai bun site de stiri online Top66 Statistici